Rss

Archives for : December2012

Povestea țării de smarald de Radu Bugiac

Despre autor: Radu Bugiac a absolvit liceul pentru deficienţi de vedere din Cluj-Napoca, apoi facultatea de sociologie şi asistenţă socială, a fost doi ani profesor preparator şi educator la liceul pentru deficienţi de vedere. După cei doi ani a mers adesea seara la copii ca să le spună poveşti şi astfel i s-a născut în minte, printre multele poveşti, şi aceasta.

Durata: 37 minute
Interpretează Radu Bugiac

Proiect al atelierului de teatru, povestea poate fi descarcata de oricine dorește.

Romeo și Julietele lui de Incze Klara

“Îmi place mult baletul. Cînd eram mică obişnuiam să umblu prin casă pe vîrful degetelor de la picioare, bălăngănindu-mi braţele în gesturi ample pe care eu le înţelegeam a fi deosebit de graţioase – eram o balerină. În sensul riguros al cuvîntului nu am făcut niciodată balet, dar în ciuda acestui fapt (care, ca orice fapt, e relativ – doar emoţiile sînt absolute) am avut o perioadă lungă în care am fost balerină.

Vedeam balet doar la televizor, în micul nostru oraş din provincie nu se dădeau spectacole de balet. Doar după mulţi ani (a devenit mai apoi evident: mult prea mulţi) am ajuns să mă duc la un spectacol de balet: Romeo şi Julieta. Eram
emoţionată de faptul că aveam să urmăresc spectacolul pe scenă. Şi, la început, a fost într-adevăr minunat. Aşteptările mele au fost chiar depăşite: era incomparabil să asist la un spectacol de balet care avea loc la cîţiva metri de mine, faţă de cum era să urmăreşti un spectacol la televizor.

Doar că, într-unul din momentele de tandreţe redate subtil de scenografia spectacolului, moment în care personajele principale transmiteau prin fiecare mişcare dragoste şi pasiune, mi-a trecut prin minte: oare şi ăştia ar ajunge peste trei ani să se certe pentru că unul dintre ei a uitat să cumpere pîine sau pentru că a mîncat ultimul iaurt din frigider. Romeo ar trimite şi el către o altă Julietă, mai tînără şi mai veselă decît cea veche, sms-uri pe furiş. Julieta cea suavă şi îndrăgostită s-ar acri şi ar înceta să mai meargă la coafor, ar deveni o doamnă responsabilă şi severă. Oare.

Şansa lui Romeo şi a Julietei a fost că au devenit personaje într-o piesă a lui Shakespeare, care le-a hărăzit o soartă în care dragostea lor era pusă la încercare doar de moarte. Dacă ar fi căzut în mîinile lui Woody Allen, probabil povestea lor de dragoste ar fi fost pusă la încercare de viaţă.

“Romeo şi Julietele lui” e spectacolul dragostei aşa cum îl văd eu la mulţi ani după ce am încetat să mă mai imaginez balerină.

Incze Klara”

Interpreți: Cristian Hriscu Badea, Delia Hriscu Badea, Flowerbomb, Florina Istodor, Sonia Divile